Sunt coordonatorul unui centru pentru copiii cu autism, şi de peste 8 ani de zile lucrez cu astfel de copii.
În ultimul an se întâmplă un fenomen îngrijorător. La peste 90%
din cazurile de copii cu vârste cuprinse între 2-3 ani, diagnosticaţi de
medicii neuropsihiatrii cu tulburări din spectrul autist, atât eu cât
şi majoritatea specialiştilor din domeniu,
asociem ca şi factor declanşator al acestor tulburări, vizionarea
excesivă a programelor TV sau a altor forme de realitate virtuală
(calculator, telefon mobil, tabletă). Este vorba în special de cazurile
în care vizionarea TV reprezintă în medie peste 5 ore/zi,
şi în unele situaţii chiar peste 10 ore/zi. Dacă aparent 5 ore pe zi de
vizionare ar trebui “să nu fie” un fapt îngrijorător[1], în cazul
copiilor şi mai ales al copiilor mici de 0-3 ani, consumul TV este
foarte dăunător, ajungându-se în marea majoritate a
cazurilor în care cei mici au fost lăsaţi în medie peste 5 ore/zi în
faţa mediilor virtuale, la diagnostice de întârziere în dezvoltarea
psiho motrica, întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului,
tulburare de opoziţie şi/sau comportament, şi mai grav
de ADHD sau chiar de autism.
Având
în vedere experienţa acumulată în recuperarea copiilor cu autism,
există diferenţe majore între copii cu autism „clasic” şi copii autizati
prin vizionarea TV (cu toate că aparent toate evaluările şi testele
psihologice iniţiale confirmă acelaşi diagnostic în ambele cazuri).
Acest lucru se evidenţiază în cadrul procesului de recuperare.
În
cazul autismului clasic recuperarea se realizează în timp, aproximativ
2-4 ani sau chiar toată viaţa, cu program de terapie individuală de
minim 6-8 ore/zi şi procent de integrare în învăţământul de masă puţin
peste 50%. În multe cazuri, cu toate aceste intervenţii intensive,
copii vor mai prezenta anumite sechele pentru toată viaţa.
În
cazul copiilor autizati de privitul excesiv la TV, recuperarea se
realizează în 6-18 luni, cu program de terapie individuală de minim 2-4
ore/zi şi cu procent de integrare în învăţământul de
masă peste 90%. În majoritatea cazurilor neexistând alte sechele la finalizarea procesului terapeutic.
Asta
deoarece, în cazul copiilor cu autism afectarea neurologică este gravă
şi presupune o distrugere ireversibilă a anumitor zone ale sistemului
neurologic, mai precis distrugerea legăturilor dintre neuroni (sinapse
sau axoni). Majoritatea cazurilor sunt datorate intoxicaţiilor cu
metale grele (mercur, aluminiu, plumb) sau de infecţi la nivelul
creierului (encefalită, meningită). În cele mai multe din aceste
situaţii cauza o reprezintă efectele adverse şi nedorite ale
vaccinării excesive şi de la vârste foarte fragede[2], cumulat cu un
sistem imunitar deficitar sau nedezvoltat corespunzător.
În
cazul copiilor autizati de privitul la TV este vorba de o nedezvoltare
corespunzătoare a sistemului neurologic, datorită lipsei de stimulare
psiho motrica.
Deci în acest caz nu este vorba de o distrugere a legăturilor
neurologice, ci de inexistenţa lor sau de o reformatare a acestor
legături, datorită unei stimulări necorespunzătoare. În majoritatea
timpului, copilul primeşte doar anumite senzaţii (vizuale
sau/şi auditive) provenite dintr-un mediu virtual, neexistând
posibilitatea să coreleze aceste senzaţii vizuale şi auditive cu
celelalte tipuri de senzaţii; vestibulare[3], tactile, de miros, de
gust, neputând astfel să se dezvolte corespunzător. La un astfel
de copil, dacă nu se intervine precoce (înainte de 2-3 ani), problemele
acestea se vor accentua din ce în ce mai mult, se crează rupturi între
senzaţii şi percepţii, accentuându-se tulburările din spectrul autist.
Concluzii:
Chiar
din primii ani de viaţă, şi nu numai, copii au nevoie de o relaţie
foarte apropiată cu părinţii şi cu ceilalţi membrii ai familiei. Au
nevoie de ajutor, de îngrijire, de ghidare, de suport, de educaţie,
nevoi care nu pot fi suplinite în nici un caz de televizor, calculator,
tabletă, telefon, ci numai de o interacţiune directă a copilului cu
persoanele şi obiectele îndrăgite. Numai astfel se pot dezvolta normal
şi natural.
Incidenţa tulburării din spectrul autist la fete şi băieţi.
Pentru
a înţelege mai bine cum influenţează mediile virtuale dezvoltarea
copiilor trebuie să ştim că există o diferenţă majoră între dezvoltarea
fetelor şi băieţilor în etapa copilăriei mici (0-3 ani). Elocventă
în acest sens este incidenţa foarte diferită a autismului şi ADHD-ului,
unele din cele mai grave boli neurobiologice, cu o creştere alarmantă
în ultimii ani în rândul populaţiei.
Băieţii au o incidenţă de aproximativ 80%, faţă de cazurile fetelor cu aproximativ 20%.
În general în cazul fetelor chiar dacă incidenţa este mai
scăzută, gravitatea afectării este mult mai mare. Acest fapt este
datorat dezvoltării diferenţiate la naştere, şi în perioada copilăriei
mici, a băieţilor şi fetelor. Fetele prezintă o “barieră”
susţinută de sistemul neurologic, genetic şi imunitar care prezintă
avantaje majore faţă de băieţi şi care le protejează astfel mult mai
bine. De aceea în cazurile când agresiunea externă depăşeşte această
barieră, înseamnă că este vorba despre o agresiune
foarte gravă. Fetele chiar dacă au o incidenţă mai scăzută, prezintă un
grad de afectare mai mare. Pentru a exemplifica vom prezenta
diferenţele dintre băieţi şi fete din punct de vedere genetic,
neurologic şi biologic, mai ales în primii ani de viaţă.
Sistemul genetic
Genomul uman este format din 46 de cromozomi grupaţi în 23 de perechi.
Perechile de cromozomi sunt formate dintr-un cromozom de la mamă
şi un cromozom de la tată[4]. Până la perechea 22 nu există diferenţe
între perechile de cromozomi ale fetelor şi băieţilor. La perechea 23
există un cromozom X de la mamă, iar de la tată
poate fi un cromozom X în cazul fetelor, sau un cromozom Y în cazul
băieţilor (deci tatăl stabileşte prin materialul lui genetic sexul
copilului). Studiile au arătat că tocmai din această cauză băieţii sunt
mai expuși bolilor şi mutațiilor genetice, tocmai
pentru că nu au un cromozom dublu care ar putea să “compenseze”
greșelile codului genetic, sau agresiunea externă asupra acestuia.
Atunci
când unul dintre cromozomii X ai femeii prezintă probleme, celălalt
cromozom X poate compensa deficitul. Aceşti cromozomi conţin şi
numeroase molecule numite micro ARN, care reglează funcţionarea
sistemului
imunitar, făcându-l astfel mult mai flexibil şi mai rezistent. Un alt
studiu ne demonstrează că posibilităţile de recombinare genetică sunt
mult mai mari la băieţi decât la fete, tocmai datorită perechii 23 de
cromozomi care la fete este XX şi la băieţi XY.
Concluzii:
din punct de vedere genetic fetele prezintă un avantaj major la
naştere, avantaj care poate compensa anumite deficienţe genetice sau
anumite agresiuni externe asupra materialului genetic.
Sistemul neurologic
Emisferele
stânga şi dreapta ale creierului sunt legate printr-o serie de nervi
care se numesc corpul calos. Acest “cablu” face ca o parte a creierului
să comunice foarte bine cu cealaltă, permiţând schimbul de
informaţii, ca două calculatoare pe umeri, legate de o interfaţă unică.
Ei bine, la femeie, corpul calos este mai gros decât la bărbat, având
cu peste 30% mai multe legături între emisfere.
Femeile au cu 11% mai mulţi neuroni în zona creierului destinată emoţiilor, empatiei şi memoriei.
Întrucât au şi mai mulţi neuroni-oglindă[5], ele sunt de asemenea
mai înclinate spre a observa stările emoţionale ale celor din jur,
putând astfel descifra mult mai devreme limbajul receptiv al persoanelor
din jur. Totodată prezintă şi o capacitate mult
mai mare de imitare, faţă de băieţi. Este cunoscut faptul că această
capacitate de imitare reprezintă de fapt “motorul învăţării” în etapele
iniţiale ale dezvoltării copilului, fiind folosită foarte des chiar şi
de către noi, adulţii.
În
primii doi ani de viaţă, emisferele drepte – a mamei şi copilului – sunt
deosebit de active, emisfera dreaptă având un rol foarte important în
prelucrarea comunicării nonverbale, şi în dezvoltarea capacităţii
copilului de a procesa eficient stimulii vizuali de la părinţi,
deoarece emisfera dreaptă este responsabilă de perceperea şi detectarea
imaginilor vizuale. Trebuie amintit că femeile gândesc preponderant cu
emisfera dreaptă, fiind astfel mult mai folosită
şi mai dezvoltată decât la băieţi. Maturizarea timpurie a emisferei
drepte pare, de asemenea, să fie implicată în procesul de învăţare
emoţională implicită, care precede dezvoltarea verbal, şi ca atare
reprezintă substratul biologic al inconştientului dinamic.
Concluzia
este că fetele au o capacitate mult mai mare de receptare şi
decodificare a limbajului[6], atât receptiv cât şi expresiv, limbaj care
apare şi se dezvoltă mai precoce decât la băieţi.
Factori biologici
Studii
recente, au demonstrat că femeile au de două ori mai multe celule albe
în sânge decât bărbaţii, rezultând un sistem imunitar mult mai puternic.
Lucru confirmat şi de bolilor autoimune, unde incidenţa este de
70-75% la femei, tocmai datorită sistemului lor imunitar mai puternic,
care în cazul acestor boli autoimune atacă propriul organism.
Un alt factor biologic îl reprezintă hormonii sexuali: masculini – testosteronul, şi feminini – estrogenii.
Estrogenii stimulează dezvoltarea celulelor nervoase, apărând mai
multe conexiuni la nivelul creierului şi între cele două emisfere,
întărind totodată sistemul imunitar, deoarece blochează producţia unei
enzime denumite Caspase-12, împiedicând astfel
procesul inflamator.
Aşa cum
am văzut există diferenţe destul de mari între fete şi băieţi la naştere
şi în perioada copilăriei mici, diferenţe care protejează fetele de
foarte multe boli neurobiologice grave, lucru confirmat şi de
incidenţa diferită a acestor boli.
Influenţa mediilor virtuale
Cauză a autizarii copiilor
Pentru
a putea înţelege mai bine cum influenţează mediile virtuale dezvoltarea
copiilor, exemplificăm etapele/stadiile dezvoltării neuropsihologice la
sugar (0-1 an) şi copilul mic (1-3 ani).
Primul
contact al copilului cu mediul extern se realizează prin senzaţii, ce
sunt receptate prin organele de simţ, care la naştere chiar dacă sunt
dezvoltate, se deosebesc foarte mult de cele ale
adultului. În contact cu mediul înconjurător, odată cu trecerea
timpului şi cu experimentarea de noi situaţii, aceste senzaţii se
transformă în percepţii. Pentru a demonstra diferenţa dintre senzaţii şi
percepţii vom folosi următorul exemplu. Strigăm
copilul pe nume, sau producem un zgomot puternic. Dacă senzaţia
auditivă este integrată corespunzător în percepţie, reacţia normală a
copilului este să se întoarcă către sursa de zgomot. În cazul copiilor
care nu au fost stimulaţi corespunzător sau care au
anumite probleme neurologice, există o mare probabilitate să nu
reacţioneze în nici un fel sau să reacţioneze necorespunzător la aceste
senzaţii auditive. În marea majoritate a cazurilor dau impresia că nu
aud, cu toate că în alte cazuri sunt foarte receptivi
la anumite zgomote (în special reclame TV, anumite melodii, sau sunete
preferate). În aceste cazuri copilul nu are probleme în preluarea
informaţiei senzoriale, ci doar în prelucrarea (transformarea şi
integrarea) acesteia în percepţie.
De
aceea în cazul copiilor care sunt lăsaţi foarte mult în fata mediilor
virtuale, mai ales în perioada de dezvoltare senzorio-motorie (0-2 ani),
în majoritate cazurilor se produc rupturi sau scurtcircuitări între
senzaţii şi percepţii la nivelul majorităţii organelor de simţ. Copilul
ajunge astfel să nu mai poată integra, sau să integreze diferenţiat
informaţiile primite din mediu. Apar astfel o multitudine de
comportamente problemă: lipsa limbajului expresiv (vorbirea)
sau chiar lipsa limbajului receptiv (înţelegerea); dau impresia că nu
aud sau sunt deranjaţi excesiv de anumite zgomote; mănâncă o gamă foarte
restrânsă de alimente sau doar anumite texturi de alimente (în special
păsat); miros excesiv anumite alimente; se
uită la obiecte cu ochii într-o parte, sunt foarte atraşi în
comportamente stereotipe sau repetitive; pipăie într-un mod foarte
diferit anumite obiecte, şi astfel de exemple pot continua.
Învăţarea este continuă pe tot parcursul vieţii.
În primii 3 ani de viaţă, pe parcursul primei copilării şi până
la adolescenţă creierul se dezvoltă în salturi majore pe durata
“ferestrelor de oportunitate”, manifestându-se ca un burete spongios
care absoarbe rapid şi uşor multă informaţie.
Dezvoltarea vizuală şi auditivă
Dezvoltarea
vizuală şi auditivă începe la naştere şi se continuă până între 4 şi 5
ani. Dezvoltarea acestor capacităţi senzoriale este foarte importantă
deoarece permite copiilor, mai ales nou-născuţilor să perceapă
şi să interacţioneze cu lumea din jurul lor. În timpul primelor luni,
în special, bebeluşii trebuie să se acomodeze cu forme de obiecte şi
fiinţe, culori, diferenţe de distanţe şi sunete variate. Toate acestea
sunt necesare pentru a dezvolta la copil capacitatea
de reacţie la stimulii vizuali şi auditivi, la acomodarea cu mediul.
Dezvoltarea limbajului verbal.
Prima perioada de învăţare a limbajului începe de la naştere şi se termină la 10 ani.
Deşi învăţarea se desfăşoară pe întreaga perioadă a vieţii, în
primii ani de viaţă copii reţin mai uşor, tocmai datorită undelor
cerebrale specifice vârstei. Copiilor trebuie să li se vorbească, să
audă cântece, să li se citească şi aceste eforturi sunt
răsplătite de abilitatea copilului de a vorbi şi citi mai devreme. Dacă
se răspunde la murmurul şi eforturile lor de a repeta cuvinte copilul
îşi dezvoltă limbajul mai rapid. De exemplu, copiii mici învaţă
gramatică şi semnificaţia limbii lor materne doar
prin expunerea simplă, chiar din primii ani de viaţă. Prin expunerea
mai târzie (3-5 ani) este posibilă învăţarea limbajului, dar se face mai
lent şi cu dificultăţi.
Dezvoltarea fizică şi motorie
Dezvoltarea
fizică şi motorie la copii are loc de la naştere şi până la vârsta de
12 ani. În această perioadă de timp copii învaţă să îşi folosească
corpul. De la poziţia culcat copilul învaţă să meargă, să prindă
cu mâna diverse obiecte, îşi dezvoltă musculatura şi învaţă să
aprecieze cum poate să-şi folosească corpul. El are nevoie de mulţi ani
să îşi dezvolte abilităţile de coordonare pentru a se juca, a prinde cu
uşurinţă o minge, şi chiar şi atunci pentru a dezvolta
şi rafina diverse aptitudini etapa acesta poate continua şi în
adolescenţă (exemplu sportivii).
Dezvoltarea emoţională şi socială
Prima perioadă, pentru dezvoltarea emoţională şi socială la copii este de naştere la 12 de ani.
Diferite aspecte ale dezvoltării emoţionale şi sociale, care
includ capacităţi mai mari, cum ar fi gradul de conştientizare al altor
persoane, empatia şi încrederea, sunt importante la momente diferite.
Inteligenţa emoţională este critică pentru o viaţă
de succes. O parte a creierului care reglementează emoţiile, amigdala,
este modelată de timpuriu prin experienţa şi astfel crearea de sinapse
(legături neuronale). Cultivarea empatiei, fericirii, speranţei şi
flexibilităţii la o vârstă cât mai mică este deosebit
de importantă.
Dezvoltarea
socială, care implică gradul de conştientizare al sinelui şi
capacitatea copilului de a interacţiona cu alţii, are loc de asemenea în
etape.
De exemplu, schimbul de jucării la vârsta de 2 ani este ceva mai
dificil de realizat pentru creier deoarece nu este pe deplin dezvoltat
pentru a înţelege şi a realiza schimbul. Această capacitate socială este
mai frecvent întâlnită la copii de 3 ani
sau mai mari. Părinţii sunt modelele, ghizii copilului care îl vor
învăţa să stabilească bazele sănătoase pentru dezvoltarea socială şi
emoţională.
Vizionarea excesivă a mediilor virtuale acţionează la copilul mic pe trei căi principale.
1. Privarea senzorială.
În
primul rând este vorba de o privare senzorială, deoarece copilul în
perioada 0-2 ani se afla într-o etapă de dezvoltare senzorio-motorie în
care se dezvoltă numai prin interacţiunea cu persoanele şi obiectele
din jurul lui, şi orice privare de la această interacţiune îi poate
dăuna grav. În timpul vizionării TV copilul nu primeşte decât informaţii
vizuale şi auditive, pe care nu le poate procesa datorită vârstei mici,
şi care nu sunt integrate cu celelalte senzaţii
şi percepţii (atingere, miros, gust, simţul vestibular). Mediile
virtuale sunt medii care solicită, la nivelul procesării, existenţa
reprezentării (copilul înţelege că obiectul există chiar dacă el nu îl
mai vede). Reprezentarea se formează doar prin interacţiunea
directă cu obiectele şi nu cu obiecte virtuale. Astfel dacă
reprezentarea nu există copilul nu poate trece la următoarele etape de
dezvoltare: identificare (recunoaşterea obiectelor), clasificare
(asocierea cu alte obiecte asemănătoare), gândire, imaginaţie
etc.
2. Emisiile de unde electromagnetice, specifice televizoarelor.
Un alt
factor prin care vizionarea TV acţionează asupra dezvoltării copilului
mic este reprezentat de emisiile de unde electromagnetice specifice
(unde alfa). Aceste unde emise de către TV interferează, cu undele
nostre cerebrale şi produc următorul fenomen: activitatea emisferei
cerebrale stângi se diminuează foarte mult, comunicarea inter
emisferica, prin corpul calos, slăbeşte semnificativ, iar procesele
mentale superioare, care se realizează în cortexul prefrontal,
sunt foarte inhibate. Creierul trece într-un ritm predominant de unde
cerebrale alfa, activitate electrică ce indică intrarea într-o stare de
semiadormire de tip hipnotic. Pentru copilul mic 0-3 ani, vizionarea TV
îndelungată afectează creierul, care se află
într-o etapă foarte importantă de dezvoltare şi structurare,
ajungându-se chiar la o anumită atrofiere corticală ce se manifestă prin
dezvoltarea insuficientă a unor arii neuronale. Acest fapt amplifică
foarte mult primul factor, cel legat de privarea senzorială.
Pentru a înţelege mai bine fenomenul, trebuie menţionat că inteligenţa
unei persoane este stabilită la nivel neurologic de viteza cu care
informaţia circulă între cele două emisfere, prin corpul calos[7], şi de
folosire într-o proporţie cât mai mare a ambelor
emisfere cerebrale. În condiţiile în care bărbaţii folosesc
preponderent emisfera cerebrală stângă, iar femeile folosesc
preponderent emisfera cerebrală dreaptă.
Emisfera
cerebrală stângă, folosită cu preponderenţă în cazul bărbaţilor, este
numită şi „omul de ştiinţă”. Din punct de vedere motric coordonează
toată partea dreaptă a corpului, iar din punct de vedere mental
este responsabilă cu: logica, analiza, raţiunea, limbajul vorbit[8],
scriere, stabilirea de reguli, etc. Această emisferă gândeşte în paşi
logici, secvenţial, îşi organizează lucrurile în timp şi le execută
într-o anumită ordine. Îşi foloseşte raţiunea pentru
a trage concluzii pe baza unor date, a unor fapte, şi pe baza unei
organizări logice. Utilizează numerele şi respectă regulile de folosire a
lor. Leagă ideile unele de altele, surprinde relaţiile de tip
cauză-efect.
Emisfera cerebrală dreapta, folosită cu preponderenţă de femei, este numită şi „artistul”.
Din punct de vedere motric coordonează toată partea stângă a
corpului, iar din punct de vedere mental este responsabilă cu: limbajul
receptiv, creativitatea, percepţia vizuală, emoţii, simboluri, intuiţie,
curiozitate etc. „Artistul” gândeşte nonverbal,
în imagini, sunete, emoţii, recunoaşte şi modelează forme, plasează
elementele într-un context, percepe conexiunile dintre ele precum şi
întregul din care ele fac parte, percepe spaţial, nu are sensul
timpului. Sintetizează, schematizează, vizualizează, creează
şi foloseşte diferite scheme ori modele pentru abordarea realităţii.
Foloseşte analogii şi asocieri de idei, stabileşte legături, înţelege şi
foloseşte metafore. Percepe intonaţiile vocii, ritmicitatea vorbirii şi
a muzicii, tonalităţile, muzica. Are simţul
culorilor. Îşi imaginează şi visează. Este empatică şi intuitivă,
pasionată de spiritual şi de mistic. De aceea în majoritatea cazurilor
există diferenţe destul de mari de percepţie şi viziune între bărbaţi şi
femei.
3. Undele cerebrale.
Un
alt factor prin care vizionarea TV acţionează asupra dezvoltării
copilului mic este reprezentat de undele cerebrale specifice vârstei, şi
aşa cum am arătat mai sus de interferenţa acestor unde cerebrale cu
undele electromagnetice emise de TV. În tabelul de mai jos vom arăta
importanţa relaţionării şi comunicării cu copilul chiar din primele ore
de viaţă, chiar dacă aparent acesta este prea mic să desluşească şi să
înţeleagă limbajul nostru.
Undă; Când apare?; Stare mentală / utilitate; Sfat pentru părinţi.
-
Delta 0-4Hz
Domină
la sugar (0-2 ani) când este treaz, când este alăptat sau doarme. La
adulţi, în timpul perioadelor de somn profund, aşa numitul somn fără
vise. Inconştientă, somn profund, relaxare foarte profundă. Nu
există sentimente sau emoţii în această stare. Funcţie anabolică cu rol
în sinteza macromoleculară(ARN, proteine). Corpul se autovindeca şi se
resetează ceasul intern. Producţia de hormoni vitali, cum ar fi hormonul
de creştere. Rol important în procesele
de memorie. Reprezintă „odihnă” propriuzisa a sistemului nervos
central. Sentimente de bunăstare şi longevitate. Implicarea copiilor în
conversaţie, chiar dacă aceştia nu sunt pe deplin
capabili să răspundă.
-
Theta 5-8 HZ
La copii cu vârste între 2 şi 6 ani. Starea explică imaginaţia bogată şi creativitatea la aceste vârste.
Adulţi experimentează această stare când sunt între somn/trezire sau la trezire.
De asemenea, are loc atunci când visăm, în hipnoză profundă, în meditaţii profunde.
Mişcările repetitive sau sunetele ne pot induce această
stare. O mare parte din potenţialul nostru inconştient se afla aici şi
mintea noastră inconştienta este total dominantă.
O stare de linişte, de relaxare profundă. Oferă acces mai mare la
creativitate, introspecţii şi intuiţie. Scade sensibilitatea la durere.
Modelarea şi remodelarea memoriei, mai ales a memoriei de lungă durată,
prin repararea şi formarea de noi conexiuni
la nivel cerebral. Reface sistemul nervos central după eforturi
prelungite(învăţare, solicitări psihice, stres prelungit) Expuneţi
copii la situaţii şi jucării care le stimulează creativitatea. Ajutaţi
copii să exploreze tot ce este posibil.
-
Alfa 9-14Hz
La
copii cu vârste între 6 şi 12 (13) ani. La adulţi apar atunci când
medităm, când visăm cu ochii deschişi sau în stări de hipnoză uşoară.
Mintea noastră este relaxată, dar în alertă.
Această este o stare de conştientizare pasivă, de
calm, de relaxare fizică şi psihică. Senzaţiile emoţionale în
stare alfa includ un sentiment de bunăstare, plăcerea şi linişte. O
stare de învăţare accelerată. Mintea inconştienta este încă în prim plan
şi mintea conştientă nu este încă dominantă.
Mintea
inconştienta nu face distincţie între ceea ce îţi imaginezi sau
experienţa actuală. Pur şi simplu, face ceea ce i se spune, arată sau se
imaginează, până când acesta devine un
obicei. Acesta este motivul pentru care sugestiile
hipnotice pot avea efecte puternice în starea alfa. Încurajaţi
copii să viseze la ceea ce este posibil. Fiţi conştienţi despre
sugestiile pe care le daţi copiilor pentru că va avea efect asupra
vieţii lor de adult.
Aţi sugerat copiilor că lumea este plină de oportunităţi sau un
loc înfricoşător? Fiţi conştienţi de mesajele pe care le daţi copiilor.
“Nu fi atât de prost.” “Eşti rău.” Auzind astfel de mesaje se pot crea
convingeri care pot dura toată viaţa.
-
Beta 15-40
HZ
Începând
cu vârsta de 12 ani undele dominante în stare trează la copii sunt
undele cerebrale caracteristice adultului treaz adică Beta.
Cea mai comună formă de unde cerebrale Beta este prezenţa la
adulţi în timpul desfăşurării unei activităţi fizice sau când ne gândim
la ceva. Este starea obişnuită cu ochii deschişi, când suntem
complet de alertă şi ne concentrăm pe ceea ce este
în jurul nostru. Aceasta este starea în care ne confruntăm zi de zi cu
soluţionarea problemelor vieţii. Emoţiile în starea Beta includ furia,
grijile, frică, anxietatea, tensiunile,
surprizele şi foamea. Mintea conştientă este
dominantă. Ajută copilul să recunoască, analizeze şi să rezolve
problemele. Senzaţiile emoţionale vor fi experimentate pentru prima
dată. Ajută-l să lucreze cu aceste emoţii într-un mod sănătos şi în
condiţii de
siguranţa. Dezvoltarea creierului se face şi cu ajutorul undelor cerebrale.
Diferite părţi din creier devin active la momente diferite de
timp. Creierul se dezvoltă răspunzând nevoilor de dezvoltare fizică a
copilului, de aceea este important ca un copil să beneficieze de o
stimulare corespunzătoare nevoilor sale.
Dezvoltarea creierului unui copil deţine cheia pentru viitorul
lui, tocmai datorită undelor cerebrale specifice diferitelor perioade de
vârste, şi flexibilităţii creierului de a înmagazina foarte multă
informaţie în această perioadă de dezvoltare iniţială.
Ca şi sfaturi finale mângâiaţi, vorbiţi, citiţi, zâmbiţi şi cântaţi copiilor voştri, chiar de la naştere.
Nu numai că vă veţi simţi mai bine, dar aceste activităţi ajută
copilului să se dezvolte, şi îi dăruieşte un bagaj care îi va fi de
folos întreaga viaţă. Încă de la concepţie, sufletul intră într-un corp
care se dezvoltă şi se adaptează permanent la
viaţa pe pământ. Sentimentele mamei şi nu numai ele se transmit şi
copilului aflat în “burtică”. Numai astfel copii noştrii se vor dezvolta
normal şi natural, şi se vor putea adapta foarte uşor la mediul
înconjurător, care din păcate în ultimul timp este din
ce în ce mai ostil dezvoltării lor, datorită complicării stilului de
viaţă şi tehnologizării masive.
Cititi va rog si:
STUDIU: Luaţi-i pe copii din faţa televizorului – Exerciţiile fizice dezvoltă minţi mai sănătoase
STUDIU:
120 de minute petrecute în faţa unui ecran de televizor sau de
calculator au efecte dramatice asupra psihicului unui copil.
Si cate ceva despre VIOLENTA DIN DESENELE ANIMATE
[1] In ultimile statistici privid vizionarea TV, Romania ocupa unul din locurile fruntase din lume in medie cu peste 5 ore/zi.
[2]
Programul actual de vaccinare recomandat (mai mult impus) de Ministerul
Sanatatii, include pana la varsta de un an 27 de vaccinuri.
Nu este vorba de 27 de intepaturi, deoarece majoritatea dozelor
actuale de vaccinuri includ combinatii de 5-6 vaccinuri intr-o singura
doza.
[3]
Sistemul vestibular ne da de stire daca stam vertical sau nu si
trimite catre sistemul nervos central mesajele senzoriale despre
echilibru si miscare primite de la gat, ochi si corp, ajutand
la generarea tonusului muscular, putand astfel sa ne miscam suplu si
eficient.
Receptorii pentru senzatiile vestibulare sunt celulele ciliate din urechea interna.
[4]
In organismul uman exista 2 celule foarte diferite din punct de vedere
genetic, de toate celelalte celule din organism. Toate celulele sunt
formate din 46 de cromozomi grupati in 23 de perechi . Celulele diferite
sunt spermatozoidul (cea mai mica celula din corpul uman) si ovulul
(cea mai mare celula din corpul uman), care nu prezinta decat 23 de
cromozomi. In momentul fecundarii, se unesc cei 23 de cromozomi de la
mama cu cei 23 de cromozomi de la tata si formeaza
o celula noua cu 23 de perechi de cromozomi. Din acest moment putem
vorbi de un nou organism uman, deoarece nu mai prezinta nici ADN-ul
mamei, nici ADN-ul tatalui, fiind un organism cu ADN diferit si UNIC, ce
contine material genetic atat de la mama cat si
de la tata.
[5]
Pe la jumătatea anilor ’90, cercetătorii de la Universitatea din Parma
studiau pe maimuțe o zonă din creier numită cortexul motor – adică zona
implicată în programarea acțiunilor simple, cum ar fi prinderea
alunelor/bananelor. Într-o zi, însă, în laborator a intrat un
cercetãtor care a început să aranjeze alunele pentru experiment,
apucându-le și mutându-le. În acest timp, maimuța stătea nemișcatã pe
scaunul de experiment, având însă electrozii fixați pe cap.
Spre surprinderea cercetătorului, acești electrozi fixați pe capul
maimuței în zona ‘cortexului motor’ s-au pornit. Dar maimuța nu se
mișcase deloc! Deci, neuronii motori erau implicați și în percepția
acțiunilor altora. Astfel au fost descoperiți așa-numiții
‘neuroni-oglindã’, care sunt esențiali – atât la maimuțe, dar mai ales
la oameni – în învățarea acțiunilor prin imitare, dar și în înțelegerea
acțiunilor altora, prezicerea acțiunilor viitoare, înțelegerea stărilor
emoționale ale altora și empatizarea cu ele.
Chiar mai șocant, ne folosim de acești neuroni-oglindã când judecăm cât
de moral este comportamentul cuiva sau ce abilități are o persoană – de
exemplu, cât de virtuoasă este într-un domeniu.
[6]
In comunicarea si receptarea unui mesaj, ne folosim de 55% mimica si
gestica, 38% de tonalitatea vocii si doar de 7 % limbaj vorbit.
[7] Trebuie amintit faptul ca femeile au cu 30% mai multe fibre nervoase la nivelul corpului calos.
[8]
În urmă cu un secol şi jumătate, fizicianul francez Pierre Paul Broca a
descoperit că pacienţii cărora le-a fost afectat lobul frontal din
emisfera cerebrala stanga, nu puteau să pronunţe mai
mult decât câteva cuvinte. Numită ulterior „aria lui Broca”,
această regiune este considerată esenţială pentru vorbire şi pentru
unele aspecte ale înţelegerii limbajului. Mentionam ca aceasta zona din
emisfera cerebrala stanga este foarte afectata de
vizionarea TV, rezultand astfel o gravaafectare a limbajului.
